Astazi, se implinesc 120 de ani de la trecerea in nefiinta a celui care a fondat Partidul National Liberal, Ion C. Bratianu.
Ion C. Brătianu s-a nascut la 2 iunie 1821, in satul Florica din Judetul Arges.
Viitorul Prim Ministru al Romaniei, era al cincilea copil al stolnicului Constantin Brătianu. Doi dintre fraţii săi, Dimitrie şi Teodor, au îmbrăţişat la rândul lor cariere politice.
Primele studii le urmează în localitatea natală sub atenta îndrumare a dascălului Nicolae Simonide. Din adolescenţă, părinţii îl trimit să urmeze o carieră militară şi va face parte, pentru o scurtă perioadă de timp, dintr-un escadron de cavalerie condus de fratele său, Teodor.
După terminarea studiilor secundare militare primeşte gradul de praporcic (sublocotenent).
Dând dovadă de calităţi intelectuale excelente, începând cu 1841 Brătianu decide să plece la studii universitare în capitala Franţei, unde urmează cursurile Şcolii Politehnice.
La Paris, a găsit mediul intelectual şi social adecvat pentru formarea lui ca om politic. În acest mediu îl cunoaşte pe C. A. Rosetti, intre cei doi tineri legându-se o strânsă prietenie prin care vor acţiona pentru aplicarea principiilor liberalismului.
La Collége de France, cei doi audiază regulat prelegerile marilor dascăli, Jules Michelet şi Edgar Quinet, care îşi vor pune amprenta asupra dezvoltării lor personale. De la aceştia, viitorii lideri radicali vor dobandi ideea conştiinţei naţionale şi valori democratice precum libertatea individului sau egalitate socială.
Tot la Paris, Brătianu se remarcă în cadrul acţiunilor „Societăţii studenţilor români” (1845). În aceste cercuri, tinerii români conştientizează idealurile naţionale, fiind cuprinşi de un profund sentiment patriotic.
Ion C. Brătianu se întoarce în ţară în momentul avântului revoluţionar. În scurt timp, el devine unul dintre cele mai importante personaje ale revoluţiei din Muntenia. Este numit membru în Comitetul revoluţionar de la Bucureşti, secretar al guvernului provizoriu şi prefect al Poliţiei Capitalei în acele zile de agitaţie.
După înfrângerea mişcării revoluţionare, Ion C. Brătianu se refugiază în exil la Paris. De aici continuă activitatea pentru sprijinirea cauzei naţionale a românilor în faţa opiniei publice occidentale.
În iulie 1857 majoritatea paşoptiştilor sunt lăsaţi să revină în ţară., ocazie pentru Brătianu de a se angaja din plin, în activităţi pentru susţinerea cauzei unioniste. Este ales membru al Divanului ad-hoc şi al Adunării Elective de la Bucureşti, unde votează dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza pe tronul Principatelor Unite.
Împreună cu bunul său prieten C. A. Rosetti, Brătianu se afirmă ca lideri ai curentului radical. Prin eforturile celor doi colegi şi prieteni se pun bazele valorilor şi principiilor liberalismului românesc. Ei organizau reuniuni politice denumite ironic de adversari „cursuri”, tocmai pentru caracterul lor instructiv asupra masei de participan
ţi relativ neexperimentate.
După acest eveniment, Ion C. Brătianu a jucat rolul decisiv în aducerea lui Carol I pe tronul României. Refuzul lui Filip de Flandra de accepta tronul Principatelor Romane, i-a determinat pe liderii politici de la Bucureşti să se reorienteze.
Noua opţiune, prinţul Carol de Hohenzollern, a fost recomandată de însuşi Napoleon al III-lea, împăratul Franţei. Ion C. Brătianu este trimis de urgenţă la Düsseldorf pentru a obţine consimţământul venirii în România din partea tânărului principe, a familiei sale şi a regelui Prusiei, Wilhelm I. Abilitatea diplomatică a politicianului român nu dă greş, astfel că tânărul Carol acceptă să devină noul „domnitor al românilor”.
Mai mult, Brătianu a avut misiunea grea de a-l însoţi pe drumul său spre Bucureşti pe tânărul principe, care pe paşaport figura drept cetăţean elveţian din cauza războiului ce se declanşase între Prusia şi Imperiul Habsburgic.
Din acest moment, Ion C. Brătianu a avut o traiectorie politică fulminantă, devenind cel mai apropiat colaborator al lui Carol I, duet politic care a adus ţării Independenţa de stat dar si modernizarea Romaniei.
În timpul marii guvernări liberale (1876-1888), Ion C. Brătianu a adoptat importante măsuri pentru consolidarea şi modernizarea statului român. În 1879, Reprezentanţa Naţională promulgă revizuirea Constituţiei în conformitate cu hotărârile luate de Congresul de Pace de la Berlin din 1878..
Guvernul condus de Bratianu, a trecut imediat la aplicarea reformelor care au schimbat total faţa României: 3.000 km de căi ferate şi şosele, înfiinţarea Băncii Naţionale (1880), răscumpărarea căilor ferate (1880), proclamarea Regatului (14 martie 1881), aderarea la Dubla Alianţă (1883), legea electorală din 1884, reducerea termenului învoielilor agricole la 2 ani şi jumătate, autocefalia Bisericii Ortodoxe Române (1885), legea pentru încurajarea industriei naţionale (1887).
Ion C. Brătianu a avut cea mai lungă guvernare din istoria modernă (1876-1888), întreruptă doar în perioada 10 aprilie – 8 iunie 1881 când a predat conducerea Consiliului de miniştri fratelui său, Dimitrie C. Brătianu, pentru a prezida ceremonia de încoronare a lui Carol I (10 mai 1881).
Dupa depasirea unor convulsii in sanul miscarii liberale, la sfârşitul vieţii, Ion C. Brătianu a lăsat Partidul Naţional Liberal ca o formaţiune puternică, unită şi pregătită să promoveze în administraţia statului valorile şi principiile liberalismului.
Spre sfârşitul vieţii îi este recunoscută şi apreciată enorma contribuţie la modernizarea şi consolidarea statului român. La 19 martie 1885 Academia Română îl alege membru de onoare.
Contemporanii l-au numit „fondatorul dinastiei de la Florica”, reşedinţa familiei, din judetul Arges. Trei dintre fii săi, Ionel, Vintilă şi Dinu, dar şi nepotul Gheorghe, au continuat opera politică a părintelui lor.
Ion C. Brătianu s-a stins din viaţă pe 4 mai 1891, la vârsta de 70 de ani. La moartea sa exista un stat puternic, cu finanţe solide, un regat independent.
Popularity: 3% [?]










Ultimele comentarii