Statistica ingrijoratoare: in semestrul II al anului 2009 au fost radiate 40.000 de IMM-uri

Scris de Admin pe 30 April, 2010

Iata ca falimentul este la ordinea zilei în rândul micilor afaceri. Potrivit unui raport prezentat zilele acestea de Consiliul Naţional al IMM-urilor, aproape 40 de mii de firme mici şi mijlocii au fost radiate în al doilea semestru din anul trecut.
Numărul firmelor mici si mijlocii care şi-au încetat activitatea in ultima parte a anului trecut este cu aproape 60 la sută mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din 2008. Şi numărul firmelor nou înfiinţate a scăzut, în acelaşi interval, cu 20 la sută, la 53 de mii.

Datele statistice arată, pe de altă parte, că cifra de afaceri medie s-a redus anul trecut în medie cu 13%, iar numărul firmelor care au încheiat anul pe profit a scăzut cu 3 pînă la 6 procente. În plus, numărul IMM-urilor ce au înregistrat pierderi a crescut cu 3-6% faţă de al doilea semestru din 2008. Pe acest fond, firmele mici si mijlocii şi-au redus investiţiile cu 8,5 procente şi au disponibilizat 16 la sută din personal.
La aceste statistici, se adauga si foarte posibila estimare negativa  asupra rvolutiei economiei romanesti, pe care FMI o va anunta astazi.

Popularity: 7% [?]

Share

Salvati Muzeul Aviatiei!

Scris de Admin pe 29 April, 2010

La 2 martie 1990 printr-o Hotărâre a Guvernului României, a fost înfiinţat Muzeul Aviaţiei – prestigioasă instituţie de cultură, educaţie patriotică şi propagandă tehnico-ştiinţifică, structură de referinţă a Forţelor Aeriene, punct de atracţie pentru un numeros şi larg public iubitor de cunoaşterea glorioaselor tradiţii ale aripilor româneşti deja centenare.
Primul care a lansat ideea unui muzeu al aviaţiei române a fost însuşi marele istoric şi om politic Nicolae Iorga. Apoi, după primul război mondial, Liga Naţională Aeronautică a făcut primele demersuri concrete, reuşind să adune într-un punct muzeistic materialul de război capturat de armata română pe timpul ostilităţilor militare. După 1970, graţie eforturilor generalilor Aurel Niculescu şi Gheorghe Zărnescu, aflaţi, în acea vreme, la comanda Aviaţiei Militare, la Boboc şi Mediaş s-au pus bazele viitorului muzeu. Însă, în urma încheierii unui protocol, patrimoniul acestora a trecut în zestrea secţiei de aviaţie a actualului Muzeu Militar Naţional.

După 1989, procesul realizării Muzeului Aviaţiei s-a accelerat. Guvernul României a aprobat, la 2 martie 1990, înfiinţarea instituţiei, însă lucrurile au trenat iar muzeul a funcţionat, mai bine de un an, în corturi, în cadrul Bazei 90 Transport Aerian. Abia după aceea Muzeul Aviaţiei a primit un spaţiu relativ corespunzător, pe Aeroportul Băneasa, pentru ca la începutul lui 1990, să se mute în locaţia prezentă. Suprafaţa actuală a spaţiului muzeistic este de circa 60.000 mp, din care 6.800 mp o reprezintă suprafaţa construită (inclusiv Secţia Hermann Oberth, de la Mediaş).
Zestrea muzeistică a instituţiei include 24 de colecţii şi 5 arhive documentare, cuprinzând în total peste 15.000 de titluri care au aparţinut pionierilor aeronauticii româneşti şi mondiale, peste 20.000 de volume de specialitate, precum şi un parc cu 62 de piese muzeistice – aeronave, piese de artilerie, rachete antiaeriene, radare.

Printre cele mai valoroase colecţii ale muzeului se numără următoarele:
-Aurel Vlaicu – obiecte personale, documente, brevete, scrisori, fotografii originale,mască mortuară.
- Henri Coandă – colecţie unică în lume, cuprinzând 80 de colete doar în parte cercetate, diplome, pliante, fotografii, stenograme, insigne, manuscrise originale, scrisori, obiecte personale
-Smaranda Brăescu – 200 de fotografii originale
-Elie Carafoli
-Henri August – creator de aparate de zbor (fotografii originale din 1909 – 1910)
- Petre Ivanovici – pilot în vestita escadrilă “Dracii Roşii” (fotografii originale şi carnete de zbor 1926 – 1931)
- Radu Manicatide – documente personale şi caiete de însemnări.
- Francisc Galeno – comandantul Grupului 5 Bombardament în timpul celui de al doilea război mondial, decorat cu cea mai înaltă distincţie de aviaţie – Ordinul “Virtutea Aeronautică” în grad de comandor.
- Alexandru Marcu – unul dintre primii piloţi români care au zburat avionul supersonic MiG-21.

Astazi, Muzeul Aviatiei este in pragul colapsului.  Consiliul Local al Sectorului 2, a emis o HOTARARE pentru a cere Guvernului trecerea imobilului si terenului pe care se afla muzeul din administrarea Ministerului Apararii Nationale in administratia Domeniului Public sector 2 pentru constructia de locuinte tip ANL.
Cred ca este o datorie de onoare a fiecaruia dintre noi sa ne cinstim memoria inaintasilor nostri si sa pastram un patrimoniu inestimabil, opunandu-ne unei idei nefericite a administratiei locale.
Salut totodata si initiativa realizarii unei petitii online pe aceasta tema pe care va invit sa o accesati aici.

Popularity: 8% [?]

Share

Taranii trebuie sprijiniti sa isi vanda produsele eco in piete

Scris de Admin pe 26 April, 2010

Potrivit masurilor adoptate de Guvern anul trecut, incepand de ieri, producătorii neînregistraţi la Registrul Comerţului nu mai au voie să-şi vândă marfa pe tarabe. Ei vor trebui să se înregistreze ca PFA la Registrul Comerţului.
Altfel spus, in plina criza economica, cand veniturile oamenilor au scazut vertiginos, Guvernul vine si aplica o lovitura puternica micilor gospodarii taranesti, adica tocmai acelora pe care ar trebui sa le protejeze.
Este clar ca taranii care vin in piata sa vanda cateva legatura de ceapa sau cateva kilograme de cirese nu vor mai putea sa se mai apropie de piete fara a avea casa de marcat si ?tampila.
Pe langa aspectul de ordin economic, trebuie remarcat si faptul ca produsele taranilor sunt de calitate superioara, ecologice, multi dintre noi cautand prin piete aceste produse pentru a ne proteja impotriva chimicalelor cu care sunt astazi tratate legumele sau fructele importate.
Cred ca ar trebui  sa avem mai multa grija de acesti producatori agricoli, multi dintre ei neavand alt venit decat cel obtinut din comercializarea produselor din propria gospodarie. In acest demers al sprijinirii agricultorilor, un rol deosebit il au si autoritatile locale, in administrarea carora se afla pietele, autoritati care ar trebui sa incurajeze accesul in spatiile comerciale ale taranilor care vand produse ecologice mult mai sanatoase decat chimicalele pe care le consumam fara macar sa stim.

Popularity: 7% [?]

Share

Astazi este Sfantul Gheorghe

Scris de Admin pe 23 April, 2010

Potrivit statisticilor, din cei 950.715 români care îşi aniversează onomastica, astăzi, de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, 759.886 sunt bărbaţi şi poartă numele de Gheorghe/Ghiorghe.

Azi îşi mai serbează ziua şi cei care poartă numele de George, 141.472 sau Ghiorghiţă, 24.109.
Dintre doamnele care petrec azi, cele mai multe poartă numele de Georgeta, 137.430, Gheorgiţa, peste 37.000 şi Geta 14.941.
Cei mai puţini dintre sărbătoriţi se numesc Ghiţă, 5.090, ori Giţa, 547.
Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă
Istoria vieţii sale este foarte puţin cunoscută şi multe legende avându-l ca erou, au apărut de-a lungul timpului. El este sărbătorit atât de Biserica Ortodoxă cât şi de cea Romano Catolică (este patronul Angliei, Georgiei şi Moscovei). Imaginea Sfântului este întotdeauna asociată cu vitejia nemarginită şi credinţa în biserica creştină până la sacrificiu suprem.
Marele Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Diocletian, s-a născut în Capadochia, într-o familie creştina, tatăl sau era general roman. La vârsta de 30 ani Sf. Gheorghe a devenit la rândul sau general în armata lui Diocletian.
Deşi era pâgân, imparatul Diocletian, până în anul 303 nu a luat nicio măsură împotriva creştinilor. În anul 303, la îndemnul ginerelui sau Galeriu, a început prigoana împotriva creştinilor.
Sf. Gheorghe a mărturisit în faţa întregii curţi împărăteşti că este creştin şi că întelege să slujească în oastea împăratului, ca ucenic al lui Hristos. Uimit de aceasta mărturisire şi îndemnat de Galeriu, Diocletian a dat porunca să fie dus în temniţă. A fost chinuit cumplit, otrăvit şi mai apoi decapitat.
În credinţa populară Sf. Gheorghe este asociat cu omorârea balaurului.
La multi ani celor care astazi isi serbeaza ziua onomastica!

Popularity: 6% [?]

Share

Intreaga lume sarbatoreste astazi Ziua Internaţională Pamantului

Scris de Admin pe 22 April, 2010

22 aprilie este  Ziua Pamantului .
Ziua Internaţională a Pământului a fost lansată prima dată în 1970, la iniţiativa senatorului american Gaylord Nelson, care a dorit să convingă politicienii, care la acea vreme erau dezinteresaţi de problemele mediului, să adopte o legislaţie corespunzătoare pentru protecţia mediului. Tot atunci, peste 20 de milioane de americani au ieşit în stradă şi au arătat că le pasă de mediul înconjurător.
În 1990 peste 200 de milioane de oameni din 141 de ţări au sărbătorit în data de 22 apri

lie Ziua Internaţională a Pământului. Din anul 1991, Ziua Pământului a fost sărbătorită şi în România, iar activităţile dedicate acestei zile sunt coordonate la nivel mondial de organizaţia nonguvernamentală “Earth Day” din Statele Unite ale Americii.
Anul acesta peste 4000 de organizaţii nonguvernamentale şi peste 700 de milioane de oameni din 170 de ţări sunt implicaţi în activităţi de protejare a mediului dedicate Zilei Pământului. În România, companiile comerciale au anunţat că vor demara acţiuni de plantare de copaci, dedicând aceste acţiuni sărbătoririi Zilei Pământului.
NASA va transmite în ziua de 22 aprilie numeroase imagini de înaltă calitate ale Pământului, surprinse cu ajutorul camerelor instalate pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Imaginile vor putea fi văzute între orele 10:00 – 13:00 GMT, 16:00 – 18:00 GMT şi 20:00 – 23:00 GMT pe postul de televiziune al agenţiei spaţiale.
În Filipine, Ziua Pământului a fost celebrată cu trei zile mai devreme. Marşul bicicliştilor a avut loc la Manila, pe o distanţă de 50 de kilometri, iar cei 6.000 de participanţi au vrut să tragă un semnal de alarmă împotriva poluării.

Popularity: 8% [?]

Share

România pe locul patru în topul plângerilor la CEDO

Scris de Admin pe 21 April, 2010

România se află pe al patrulea loc în topul plângerilor la CEDO, după Rusia, Turcia şi Ucraina, potrivit statisticilor oficiale ale Curţii. Cea mai mare parte a plangerilor se refera la nerespectarea dreptului de proprietate. Dealtfel, dezpagubirile acordate de Curte in aceasta materie sunt cele mai mari, iar pentru alte categorii de încălcări, se acordă despăgubiri mult mai mici. Suma totală pe care statul român a trebuit să o plătească anul trecut a fost de 12 milioane euro. Suma reprezintă cheltuielile actuale privind susţinerea României în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Banii se vor plăti cu titlu de satisfacţie echitabilă, ca urmare a unei Hotărâri a Curţii Europene, într-o perioadă de trei luni de la rămânerea definitivă a Hotărârii.  
De regulă, sunt plătite toate aceste sume de bani. În schimb, plata lor poate pune uneori probleme, deoarece depinde foarte mult şi de atitudinea reclamantului. Acesta trebuie să pună la dispoziţia Guvernului o serie de documente, pe baza cărora să se efectueze plata. Cu cât reclamantul este mai cooperant, plata se face mai rapid.

Potrivit Ministerului Afcerilor Externe,  anul trecut, au fost 91 de cauze, în care Curtea a constat încălcarea dreptului de proprietate, care au dus şi la creşterea sumei totale ce trebuie plătită. De regulă se impune a fi achitată o sumă de bani, cu titlu de prejudiciu material, iar acesta încorporează valoarea imobilului care a făcut obiectul cauzei. Suma cea mai mare pentru o cauză de încălcarea dreptului la proprietate, la care a fost condamnat statul român s-a dat printr-o hotărâre din iulie 2007 şi a fost de circa 2 milioane de euro.

În urma hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului orice parte, atât Guvernul, cât şi reclamantul pot solicita, conform articolului 43 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale retrimiterea în faţa Marii Camere.
România se situa pe locul IV, în 2009, în procesele pierdute de la CEDO, din cauza problemelor care ţin de dreptul de proprietate, de neexecutarea hotărârilor judecătoreşti şi de durata excesivă a procedurilor judiciare.

Iata si cateva date statistice de la  MAE:

În anul 2009, Curtea a anlizat 4.247 de plângeri îndreptate împotriva României, dintre care:
- 3.948 declarate inadmisibile de un Comitet de 3 judecători (aceste cauze nu sunt comunicate Guvernului român, astfel că autorităţile nu au cunoştinţă de conţinutul lor);
- 81 de plângeri au fost radiate de pe rol ca urmare a procedurilor de înţelegere amiabilă sau ca urmare a declaraţiilor unilaterale formulate de Guvern;
- 31 de plângeri au fost respinse ca inadmisibile;
- 36 de plângeri au fost radiate de pe rol pentru alte motive;
- 153 de hotărâri care constată violarea a cel puţin un drept prevăzut de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (doar 3% raportat la numărul total de plângeri)
- Din numărul total de plângeri 97% sunt respinse;
- Suma totală care trebuie plătită ca urmare a hotărârilor care constată încălcarea drepturilor prevăzute de Convenţia Europeană este de circa 12.000.000 euro.

Popularity: 6% [?]

Share

Norul vulcanic goleste buzunarele

Scris de Admin pe 19 April, 2010

Stirile ultimilor zile arata evoca o situatie inedita pentru aviatia europeana si nu numai. Curse anulate, pasageri ramasi prin aeroporturi, spatii aeriene inchise, toate datorate norului de vulcanic produs de erupatia din Islanda. Subiectul in sine nu stiu daca mai avea nevoie de atentie, deoarece mass-media trateaza pe larg evenimentele, numai ca toata aceasta situatie are si puternice conotatii economice.
Asociatia Internationala a Transportatorilor Aeriene anunta ca  aeroporturile si liniile aeriene europene pierd 200 milioane USD/zi. La aceste pagube se adauga costuri crescute din cauza redirectionarii avioanelor si cazarii pasagerilor ramasi in aeroporturi.
Numarul zborurilor anulate din cauza norului vulcanic e de asteptat sa ajunga la 17 000. Peste 100 000 de britanici au ramas blocati in Europa datorita inchiderii aeroporturilor.
Pierderile totale sunt estimate deocamdata la 1 miliard de euro.
Valoarea actiunilor companiilor Lufthansa, British Airways, Air-France-KLM, Iberia si Ryanair a scazut vineri intre 1.3% si 3.42%.
In ceea ce priveste companiile aeriene romanesti, pierderile se cifreaza la  cateva milioane de euro . Doar Taromul are pe zi pierderi de peste 1,1 milioane de euro, iar cele 12 aeroporturi inchise din tara au cumulat si ele pierderi de ordinul milioanelor de euro.
Potrivit ultimelor informatii, eruptia vulcanului Eyjafjallajökull s-a intensificat, fapt pentru care se pare ca problemele de trafic aerian se mentin, iar pierderile vor fin in consecinta.

Popularity: 6% [?]

Share

Noi reguli privind administrarea plângerilor împotriva asiguratorilor

Scris de Admin pe 16 April, 2010

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, a adoptat un nou regulament ce impune reguli mult mai stricte privind administrarea plangerilor impotriva asiguratorilor. Astfel, potrivit acestuia, asigurătorii ?i intermediarii în asigurări sunt obliga?i să deschidă ?i să men?ină un registru unic de reclama?ii ?i sesizări în format electronic, în care să înregistreze toate sesizările ?i reclama?iile primite, inclusiv pe cele transmise de sucursalele sau agen?iile teritoriale. Asigurătorii ?i brokerii sunt obliga?i să răspundă la fiecare reclama?ie primită direct de la peten?i, în termen de 30 de zile dela data înregistrării peti?iei, indiferent dacă solu?ia este favorabilă sau nu.
Todată, asigurătorii ?i intermediarii trebuie să formeze colective de analiză ?i solu?ionare a reclama?iilor, iar desemnarea coordonatorilor acestor colective se va face cu avizul CSA.
De asemenea, companiile sunt obligate, potrivit acestui act normativ, să transmită CSA raportări trimestriale cu privire la situa?ia reclama?iilor. Întregul text al acestui act normativ este publicat pe site-ul CSA.
Iata ca in acest domeniu, atat de importamt, se impun o serie de reguli in favoarea cetateanului

Popularity: 6% [?]

Share

CFR se reprofileaza

Scris de Admin pe 14 April, 2010

Cu totii stiam ca CFR, (Caile Ferate Romane ) se ocupa cu trasnsportul de calatori sau de marfa. Mai nou insa aflam ca  CFR intră pe piaţa nunţilor şi botezurilor .

Ca să scape de criză, CFR se reprofilează şi intră pe piaţa de nunţi, botezuri şi parastasuri. CFR Gevaro este filiala CFR Călători care se ocupă cu exploatarea vagoanelor cuşetă, de dormit, restaurant şi bar. Conducerea societăţii, a intrat, de câteva luni, pe piaţa de catering şi de organizare a evenimentelor, pentru a mai putea strânge nişte bani.

Daca reusesc ca prin aceasta reprofilare sa limiteze problemele imense cu care se confrunta  Compania, ar fi o veste extrem de buna , dar  cred totusi ca nu vor reusi, iar disponibilizarile vor continua…

Popularity: 6% [?]

Share

Stiri de la FMI

Scris de Admin pe 13 April, 2010

Potrivit unui document aparut in presa italiana zilele trecute si preluat si de mass media romaneasca, , Fondul Monetar International si-a majorat perspectivele de creştere economică mondială pentru 2010. Astfel,  FMI şi-a îmbunătăţit perspectivele privind creşterea economică mondială din acest an de la 3,9% la 4,1%.Potrivit documentului, creşterea economică a Statelor Unite ar putea atinge 3% în acest an, în loc de 2,7%, cât indica previziunea anterioară din ianuarie.

In ceea ce priveste insa perspectivele economice ale zonei euro, au fost revizuite în scădere, de la 0,9% la 0,8%. De asemenea, FMI a coborât şi estimările pentru 2011, cu 0,1 puncte procentuale, la 1,5%.
Europa “iese din recesiune mai lent decât alte regiuni”, susţine FMI,care subliniază că există anumite elemente care afectează revenirea, precum criza bugetară din Grecia. Astfel, Germania, cea mai mare economie din regiune, ar putea înregistra o creştere de 1,2% în 2010 şi de 1,7% în 2011, faţă de 1,5% cât estima iniţial FMI pentru acest an şi 1,9% pentru anul viitor.
Asadar, pentru Romania nu se prea intrevad lucruri foarte bune in urmatoarea perioada.

Popularity: 6% [?]

Share