Ieri, o stire,  anunta moartea sergentului-major Florin Bădiceanu, cazut la datorie in Afganistan. Pe parcursul intregii zile, stirea a fost reluata si dezvoltata, fapt care mi-a produs o senzatie trista a unui déja-vu de prost gust. Astfel, am fost anuntati, printr-un comunicat al Ministerului Apararii, ca Ministrul Apărării Naţionale şi şeful Statului Major General, îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi sunt alături de familia greu încercată. De asemenea, am fost anuntati ca sergentul-major Florin Bădiceanu a fost inaintat la gradul de sublocotenent post mortem si ca i-a fost acordata o inalta distictie a statului.
Lucruri frumoase in principiu , dar care sincer nu stiu cum pot alina durerea unei sotii insarcinate, a unui copil de doi ani si familiei militarului roman, plecat sa lupte in Afganistan pentru a putea oferi celor dragi de acasa un trai decent.
Spuneam ca am avut senzatia unui déja-vu , pentru ca acest tip de stire apare de fiecare data cand se intampla cate o astfel de nenorocire, si problema este ca evenimente de acest fel, se tot repeta. 
Cred ca trebuie sa avem mai multa grija de acesti militari care merg sa isi riste viata in diferitele teatre de operatii. La acest moment, legislatia noastra este foarte putin “prietenoasa ” cu aceasta categorie sociala. Astfel, un militar voluntar (adica exact cei dintre care facea parte si sergentul-major Florin Bădiceanu) la varsta de 40 de ani sunt efectiv rejectati din sistemul militar, oameni cu inalta pregatire in domeniu si care, in floarea varstei lor, sunt lasati prada excluziunii sociale. Asadar, sa avem mai multa aplecare catre solutionarea problemelor acestor oameni, sa incercam sa gasim solutii pentru imbunatatirea actualului sistem de voluntariat din Armata Romana.
Cred ca o alta abordare a situatiei acestor oameni ar ajuta mult mai mult familiile lor, decat niste onoruri, care desi sunt gesturi foarte frumoase ajuta extrem de putin familiile aflate in astfel de situatii deosebite.

Interes: 9% [?]