In nenumarate randuri, in acest spatiu virtual sau de cate ori am avut ocazia, am pledat pentru un limbaj si o atitudine decenta in ceea ce priveste comportamentul politicienilor. Am vorbit despre onoare, despre cinste si in general despre valori pe care cred ca un politician trebuie sa le posede. Deasemenea, am condamnat scandalurile si trivialitatile pe care le-am mai auzit prin unele campanii electorale.

Acum, aproape de finalul acestei campanii electorale, chiar ma pregateam sa remarc o diminuare a acestui tip de atitudine a politicienilor in lupta electorala, chiar daca subiectele abordate nu au fost intotdeauna tocmai cele legate de campania pentru alegerile europarlamentare.

Ieri insa, am avut surpriza sa constat ca un “distins domn”, Cristian Preda, invitat  in emisiunea doamnei  Dana Grecu  la Antena3, a avut o atitudine jignitoare la adresa realizatoarei, a invitatilor si, cel mai grav, la adresa publicului. Domnul in cauza a reusit sa se remarce prin penibilul situatiei pe care a creat-o numind dezbaterea la care participa “o discutie la carciuma”. Reactia prompta a realizatoarei emisiunii, care l-a invitat pe domnul Preda sa pofteasca afara din studio este faptul care m-a determinat sa scriu aceste randuri.

Felicitari doamnei Dana Grecu pentru gestul facut.

Este momentul ca reprezentantii mass-media sa inceteze a tolera astfel de comportamente jignitoare. Atmosfera creata se intretine, se perpetueaza de la o emisiune la alta si de la un post la altul, iar in final o vedem transpusa pe strada, printre oameni.

Nu voi inceta sa lupt pentru decenta si pastrarea valorilor morale atat in societate cat mai ales in politica.

Popularity: 11% [?]

Share