Sambata dupa amiaza, la mine in Drumul Taberei, toata lumea era conectata la atmosfera meciului. Cu mic cu mare, tanar sau batran, femei sau barbati , peste tot oamenii discutau numai de meciul echipei nationale. Si eu , ca si multi alti romani, asteptam cu nerabdare meciul.

Asa cum se intampla de fiecare data, cei 22 de milioane de selectioneri si-au facut datoria. Fiecare dintre noi creionam o formula de echipa, pregateam cu asiduitate partida si ne imaginam tot felul de scheme pentru a bloca pe unul sau altul dintre francezi.

Iata ca a sosit si ora meciului. Cartierul a vibrat puternic la golurile baietilor nostri, iar eu alaturi de prietenii mei ne faceam deja planuri pentru sarbatoarea din Piata Universitatii. Pret de jumatate de ora am avut iarasi sentimentul acela de mandrie nationala si in acelasi timp de forta. Se putea. Echipa juca, baietii se descurcau bine. A venit insa finalul primei reprize si apoi chinuitoarea repriza secunda.

Dupa meci am ramas sa ma gandesc un pic la ce se intamplase. Aveam senzatia ca la inceputul meciului ma uitasem la alt meci, gresisem canalul, sau ceva asemanator, pentru ca apoi sa iau telecomanda si sa indrept eroarea facuta.

Revenisem de fapt la stadiul in care echipa noastra este in ultima perioada.

Atunci nu ai cum sa nu te intrebi. Ce se intampla? Prima parte ne-a dovedit ca se poate. Stim sa jucam si putem sa o faceam chiar foarte bine. Apoi?  Nu stiu.

Judecand dupa rezultat, n-a fost chiar rau, un egal cu vicecampioana lumii. Dar cu toate astea, totusi….am condus cu 2- 0, la noi acasa…..

Nu sunt si nu voi putea fi niciodata de acord cu cei care dupa meci, erau foarte multumiti pentru rezultat si sustineau cu tarie”Cine suntem noi, sa ne punem problema sa batem Franta? E foarte bine…. ”  

Suntem Romania, suntem o tara cu doua echipe in Liga Campionilor, iar daca vom continua sa gandim asa, vom avea in continuare momente amare,  ca cele traite sambata seara..

Popularity: 5% [?]