Siguranta in scoli
Uncategorized 16 September, 2008
Ieri a inceput scoala. Un nou an, cu noi sperante si noi asteptari. Trecand peste momentul festiv al zilei de 15 septembrie, noi, părintii, trebuie sa ne aplecam si spre un alt aspect al problemei: siguranta in scoli.
Bobocenii nostri, care de ieri si-au luat ghiozdanele la spinare, trebuie sa aiba toate conditiile necesare pentru a putea invata. Problema sigurantei in scolile noastre a fost si va fi in continuare aprig discutata.
Ne-am obisnuit deja cu termenul”siguranta in scoli”, deja aproape prezent prin jurnalele de ştiri. Acum, in scoli, copii nostri sunt in siguranta. Marea problema consta in drumul parcurs de copii spre si dispre scoala.
Zilele trecute, un fost profesor al meu, imi povestea despre cazul unei fetite care anul trecut a fost agresata, pe strada, venind de la scola. Copilul s-a speriat şi nici acum nu şi-a revenit din soc. Acum este eleva in clasa a noua, însă efectele acelei intamplari marchează încă biata copila.
Din pacate, astfel de cazuri exista, iar noi trebuie sa luam masuri pentru ca, asa ceva sa nu se mai repete.
Mi-as dori pentru noul an scolar sa nu mai avem parte de stiri despre batai in jurul scolilor, despre elevi agresati sau, Doamne fereste, despre accidente rutiere in imediata apropiere a scolilor.
Sa speram ca in perioada urmatoare vom auzi numai despre rezultate bune la invatatura, iar copii nostri vor fi in siguranta pe drumul spre clase.
Bafta, puştilor!
Popularity: 6% [?]









17 September, 2008 la 5:41 am
Bravo domnule! In sfarsit a apauta cineva in politica care nu isi uita originea. Imi place chestia asta cu nascut,rescut in Drumul Taberei. Chiar scrii misto. Sper sa nu te opresti cum au mai facut unii politicieni… Bafta in blogosfera..!